Acasă Arta de a fi părinți O NOUĂ VIAȚĂ, O NOUĂ ȘANSĂ

O NOUĂ VIAȚĂ, O NOUĂ ȘANSĂ

288
0
DISTRIBUIȚI

Cel mai emoționant moment din viața unei mame este atunci când își ține pentru prima dată în brațe puiul, când îi simte căldura corpului și când îi simte prima respirație. Nu pot să nu mă gândesc și la mamele a căror copii se nasc prematur. Nici nu pot să îmi imaginez cât de greu este pentru o mamă care își vede pentru prima dată bebelușul, să aibă singurul lor contact doar printr-un incubator.
In 26 mai, in Piata Mare a Sibiului va avea loc Maratonul Sibiului iar Asociației Baby Care Sibiu, Asociației Mâini Unite, Organizației E.M.M.A., Asociatiei Unii pentru alții, sustin proiectul “Dăm Startul în Viaţă”.
Ce presupune această acțiune mai exact?
Oameni cu suflet mare care aleg să fie participanți la maraton sau aleg să doneze pentru acest proiect, ajută la dotarea maternității din Sibiu cu 4 incubatoare noi, moderne și performante. Găsești aici mai multe detalii, dacă ești interesat: http://maratonsibiu.ro/dam-startul-in-viata-3-7957/
Ideea este că orice sumă donată ajută, iar dacă tu alegi să susții o persoană care aleargă la acest maraton, poți dona pe pagina fiecărui fundraiser.
Eu o să o susțin pe Oana Jurj, pentru că printre oamenii deosebiți pe care am fost norocoasă să îi întâlnesc în această viață, Oana este, fără îndoială, unul dintre ei. Mamă a doi copii gemeni, născuți prematur, ea a trecut atunci prin cele mai grele momente din viața ei. Fiind o femeie puternică și mărinimoasă a ales să facă și ea ceva pentru locul care i-a fost casă atunci când cele mai dragi ființe ale ei trăiau doar cu ajutorul incubatoarelor. Datorită personalului din spital și aparaturii, băieții Oanei au supraviețuit.
Acum copiii ei sunt deja mari și voinici, iar mama lor le este model prin faptul că luptă în continuare pentru femeile care trec prin aceleași clipe grele. Ei îi sunt acum sprijin și o susțin atunci când aleargă 5 km, în fiecare an, la maratonul din Sibiu.
Pe Oana Jurj o găsești aici: http://maratonsibiu.ro/fundraiser/?alergator=4 și poți să te convingi ce om minunat și ce femeie puternică este.
Haide să ne arătăm recunoștința pentru faptul că avem copii sănătoși și să susținem mamele care nu au fost așa norocoase ca noi. Ajută un copil născut prematur să devină sănătos și puternic!

Roxana Jibotean