Acasă Fragmente de viata „Fragmente de viață” ep. 22 – „Trăiești sau supraviețuiești”

„Fragmente de viață” ep. 22 – „Trăiești sau supraviețuiești”

371
0
DISTRIBUIȚI

   Mulţi oameni au impresia că-şi trăiesc viaţa, că stăpânesc iubirea şi că au depăşit suferinţa. Eu trăiesc, iubesc şi sufăr, bucurându-mă că fac asta acum, nu mâine când se poate să fie prea târziu.
   Trăim gândindu-ne la moarte şi murim gândindu-ne la ce a fost viaţa noastră.
Viaţa e preţioasă. Viaţa e fragilă. In clipa asta eşti, în clipa urmatoare te-ai dus. Fiecare clipă trebuie stoarsă de tot ce se poate da, fiindcă nu ştii niciodată când va cădea cortina.
   A nu se interpreta că a trăi clipa înseamnă să ne cheltuim toată averea într-o seară pentru a ne simţi bine şi atât, vreau să scot în evidenţă că am cam uitat să ne bucurăm şi să trăim clipa.
   Puţini ştiu că nu contează anii din viaţă, ci viaţa din anii lor.
Viaţa este ca o piesă de teatru: nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a
desfăşurat.
   A trăi clipa înseamnă şi a-ţi umple timpul preţios cu o carte ce-ţi generează trăiri puternice.
   Trăieşti clipa şi atunci când ai fluturi în stomac pentru că iubeşti. Trăieşti clipa ori de câte ori râzi sau plângi, iubeşti sau suferi. Trăieşti clipa când eşti într-un loc minunat de pe Pământ şi poţi să-i respiri aerul. Trăieşti clipa când îţi strângi copilul în braţe sau când pur şi simplu te joci cu el. Trăieşti clipa prin simpla atenţie pe care o acorzi fiecărei clipe din viaţa ta. A trăi clipa înseamnă şi a nu rata nici un moment în care să-ţi manifeşti afecţiunea faţă de persoanele dragi sau în care să întinzi o mână de ajutor unui necunoscut.
   Dacă alegi în viaţă să faci numai ce îţi este la îndemână, nu îţi vei trăi viaţa la potenţial maxim.
Pe de altă parte, dacă alegi să faci lucruri care te provoacă, lucruri care te scot din zona
comodă, ajungi în zona de efort, iar acesta va fi răsplătit cu rezultate care te vor face cu
adevărat să simţi că trăieşti.
   Nu eşti niciodată prea tânăr să înveţi pe cineva ceva şi niciodată prea în vârstă pentru a mai învăţa ceva. Investeşte timp în a citi cărţi, a merge la seminarii, teatru sau pentru a asculta o muzică bună.
   Trăim într-o lume a vitezei, în care parcă ce ne doream acum 2 zile azi nu mai e de actualitate, ce ştiam acum 5 luni azi nu mai e relevant. Uităm parcă uneori să ne bucurăm de ce avem.
  Dacă învăţăm să “oprim” uneori timpul şi să apreciem ce avem şi ştim deja, stimulăm sistemul nervos să eficientizeze procesul de învăţare şi trăire. La fel ca şi tine, sunt ferm convinsă că poţi mai mult şi vreau să te las cu acesta idee: Trăieşte pentru ceva, altfel vei “muri” pentru orice.
       Alegerea e ta :).

*L.G.