Acasă Fragmente de viata „Fragmente de viață” ep. 14 „Viața după divorț”

„Fragmente de viață” ep. 14 „Viața după divorț”

807
0
DISTRIBUIȚI

     M-am măritat foarte tânără, am petrecut cei mai frumoşi ani construind un cămin, pentru ca pe la 31-32 de ani să mă trezesc brusc singură şi nevoită să o iau de la început. Căsniciile de poveste între doi oameni care s-au iubit de pe băncile liceului nu sunt scutite de boala divorţurilor, care afectează societatea contemporană. Pentru ca lucrurile să fie şi mai complicate, în cei 15-20 de ani petrecuţi într-o relaţie, lumea întâlnirilor s-a schimbat foarte mult, au apărut noi modalităţi de a cunoaşte pe cineva, iar lucruri care în urmă cu ceva timp păreau deplasate ori de-a dreptul inacceptabile acum sunt perfect normale.

     Această categorie de femei,care nu au ieşit niciodată cu alt bărbat în afară de soţ, trebuie să înveţe practic totul despre modalităţile actuale de a găsi pe cineva – site-uri matrimoniale, cum să te prefaci greu de cuceritşi toate acele tehnici ale flirtului, pe care orice tânără de 20 de ani le stăpâneşte la perfecţie.
Spre exemplu, pentru tinerii de azi, clubul este unul dintre locurile de bază unde merg pentru a cunoaşte pe cineva, ori o astfel de idee îi este complet străină unei femei de 40 de ani care s-a măritat cu colegul de liceu, iar idila lor s-a construit din lucruri nevinovate precum aşezatul în aceeaşi bancă şi condusul acasă după cursuri.
Trebuie să iau totul de la început şi fără sprijinul nimănui, pentru că majoritatea prietenelor mele sunt la casele lor şi n-o să se apuce acum să iasă cu mine la agăţat. Fiica mea mi-a spus să încep să caut pe internet, dar mi se pare penibil la vârsta mea să-mi pun poze pe tot felul de pagini, să scriu câte kilograme am şi ce muzică îmi place.
    O căsătorie între doi tineri îndrăgostiţi nebuneşte stă sub semnul pasiunii, care inevitabil se stinge. În schimb, o femeie care se apucă să-şi refacă viaţa pe la 40 de ani nu va mai comite eroarea de a se arunca într-o relaţie care nu are baze solide. Mai puţin romantic, mult mai practic.
La o anume vârstă, o femeie ştie foarte clar că nu-şi mai poate permite să greşească. Oamenii învaţă din greşelile lor, petrec mai mult timp căutând şi cunoscând un alt partener de viaţă, sunt mai deschişi şi nu mai sunt orbiţi de iubire. În majoritatea cazurilor, la următoarea căsătorie, oamenii ştiu că nu dragostea nebunească e cea care contează, ci a alege să-l iubeşti zi de zi pe cel de lângă tine.
     Tot citind am descoperit că specialiştii oferă şi câteva sfaturi pentru ca tranziţia de la persoană căsătorită la celibat şi apoi la o nouă relaţie să fie cât mai uşoară, sfaturi pe care vi le împărtăşesc şi vouă :
– Ieşi în lume. Chiar dacă ideea te sperie, trebuie să-ţi faci cunoştinţe noi – pe internet, la un club, la sala de fitness. Nu o să găseşti pe nimeni stând acasă.
– Schimbă-ţi imaginea. Cere sfatul unei prietene sau, şi mai bine, unui specialist. E cazul să încerci o coafură nouă sau să-ţi înnoieşti garderoba.
– Învaţă să flirtezi. Anii petrecuţi cu cineva te-au făcut să uiţi jocul, aşa că exersează. Învaţă să te arăţi interesat(ă), să fii sociabil(ă) şi comunicativ(ă), fă complimente celor din jur.
– Nu rata nici o ocazie. Deschide ochii, un potenţial partener poate fi întâlnit oriunde – la birou, în autobuz, la restaurant. Poate fi o persoană pe care o cunoşti de mult, dar pe care nu ai privit-o niciodată ca pe un posibil partener.
– Fără mofturi exagerate. E bine să urmăreşti ca potenţialul iubit să aibă o serie de trăsături  (inteligenţă, umor, afecţiune), dar ţine cont că nimeni nu-i perfect, nici chiar tu. Dacă ai dubii în privinţa cuiva, mai dă-i o şansă şi vezi cum vă înţelegeţi.

 

*L.G.