Acasă Fashion Despre Straiu’

Despre Straiu’

518
0
DISTRIBUIȚI

Despre Straiu

Acum un an am avut plăcerea să vă prezentăm povestea Ioanei Sămărghițan, un om talentat cu un vis mare și o determinare pe măsură. Curioși de evoluția ei am contactat-o pentru încă un interviu.
A.C.: Anul trecut am avut bucuria să te cunoaștem ca designer debutant. Cum a fost parcursul tău în lumea modei de când ai lansat Straiu’ și până acum?
I.S.:Anul trecut am lansat Straiu’ ,ca prima marcă înregistrată în Italia cu motive tradiționale românești stilizate. Fiind o marcă italiană, îți pot spune că primul fashion festival internațional la care am participat, a fost în România, la Cluj- City fashion week.
A.C.: Ce te-a determinat să faci alegerea asta?
I.S.: Am ales România și mai ales Ardealul pentru că tot conceptul Straiu’ are la bază motivele tradiționale românești și pentru că inovația, dacă se poate spune așa consta mai ales în reinterpretarea celebrei ie de Săliște-Sibiu la care i-am întors culorile (motivul alb pe fond negru).
A.C.: Cum ți-a părut evenimentul de la Cluj și ce a însemnat el pentru brand?
I.S: Despre City fashion week îți pot spune că e un eveniment recunoscut atât pe plan național cât și internațional. Am pășit cu curaj dar și multă emoție. M-am confruntat cu mari recunoscuți fashion designeri ai României și învățat atât cât am putut din prima mea experiență. Ceea ce m-a surprins într-un mod extraordinar și mi-a adus o bucurie nemărginită, rămâne suportul pe care l-am avut din partea orașului meu natal, Cugir. Oameni care au apreciat munca mea, m-au încurajat și susținut la infinit. Oameni dragi, cărora le datorez mult, pe care sper să nu îi dezamăgesc niciodată și cu care să-mi împart în continuare progresele profesionale.
Nu o să fac niciodată comparații între evenimentele la care particip, decât în mintea mea,în care evident țin cont și după care îmi fac planuri viitoare de colaborare sau închid. Nu fac comparații publice pentru că fiecare organizator muncește mult și încearcă să ofere ce e mai bun. Dar fac complimente și mă aplec cu stimă și respect, acolo unde consider un eveniment impecabil.

Va urma…

Andrada Crețoi pentru Cugir Media