Acasă Evenimente Care-i faza cu “David Prodan”?!

Care-i faza cu “David Prodan”?!

654
0
DISTRIBUIȚI

Care-i faza cu “David Prodan”?!

Mă refer la Colegiul Național “David Prodan” Cugir, nu la istoricul David Prodan și îmi spun, cât se poate de succint, părerea (am menționat asta să nu crezi că reprezint un grup și că e părerea altora).
Îți prezint situația cu datele pe care eu le știu:
În octombrie 2017 s-a făcut un sondaj de opinie (de care la început s-a spus că e doar informativ și nu se va ține cont de el), în rândul elevilor de clasa a VIII-a, și din care a reieșit că pentru clasa de filologie optează doar 17 elevi. Într-o ședință de Consiliu de Administrație al IȘJ Alba s-a hotărât, pe baza acestui sondaj, reducerea unei clase de la Colegiul Național “David Prodan” pentru că “nu sunt copii”. S-au întâlnit și membrii Consiliului de Administrație de la CNDP și au decis că nu sunt de acord să se desființeze o clasă. Asta a fost hotărârea lor, nu știu ce s-a transmis mai departe sau ce se poate interpreta din textul scris la acele întâlniri.
No bun… asta cu “nu sunt copii” am înțeles-o pentru că e o problemă la nivelul întregii țări, dar nu înțeleg de ce nu s-au desființat clase de seral, de exemplu, pentru care de ani de zile nu optează nimeni. Și chiar dacă legea spune că trebuie ca într-o clasă să fie un anumit număr de copii, este evident că sunt și excepții pentru că altfel multe școli nu ar mai putea funcționa.
Să continuăm…. s-a realizat alt sondaj în luna martie și peste 80 de copii vor să fie elevi ai CNDP, dar de acest sondaj nu a ținut cont nimeni.
Părinții elevilor s-au mobilizat când au văzut că nimeni altcineva nu face ceva în acest sens, au făcut Memorii la Inspectorat, la Minister și au mers la Prefectură pentru a cere ajutorul.
Pe scurt, părinții în loc să le poată fi alături copiilor lor, care au nevoie de susținere înaintea primului examen important din viața lor, trebuie să umble de la o ușă la alta și să redacteze hârtii.
Nu are sens să vorbesc despre reacția Președintelui Consiliului Elevilor din Alba care îndemna elevii să nu se lase manipulați de părinții lor. Eu nu am auzit o aberație mai mare decât asta!
Răspund, în schimb, la afirmația acestui domn care a spus că protestul de ieri (părinții, profesorii și câțiva elevi și foști elevi și-au manifestat public nemulțumirea pentru nedreptatea care s-a făcut) și spun că protestul a fost centrat pe părinte, nu pe elev pentru că la doar 13-14 ani ai nevoie de cineva care te reprezintă, nu poți protesta decât cu autorizație și este evident că părinții au preferat să lupte ei pentru copiii lor, nu să le creeze un stres în plus.
RĂZBOIUL ÎNTRE LICEE… aici vine partea mea preferată pentru că s-au făcut cele mai mari confuzii… nu a acuzat nimeni Colegiul Tehnic I.D. Lăzărescu de nimic și nimeni din cei care au ales să lupte pentru “David Prodan” nu au declarat război celuilalt liceu. Lupta este cu Inspectoratul Școlar Județean Alba pentru că e singurul care poate schimba decizia. Este normal ca un elev să aibă dreptul de a alege și să poate face ceea ce îi place și la ce este bun, nu să facă ce este constrâns, deci cu cât mai multe opțiuni, cu atât mai bine, zic eu.
Aaaa încă ceva legat de Primărie (când zic asta nu mă refer doar la Primar și/sau Viceprimar)… s-au făcut demersuri și din partea Primăriei Orașului Cugir, dar nu sunt în măsură să vorbesc despre ele, răspund doar celor care, fără să cunoască problema, au zis că nu se face nimic.
Am ajuns la final și mai spun că dacă dezicia nu va fi revocată, la CNDP vor exista două clase (28 locuri la Mate Info, 14 la Științele Naturii și 14 la Filo), iar Colegiul nu va mai avea titulatura de “Național”.
Dacă crezi că e bine sau e rău, tu decizi!
Dacă crezi că e corect față de elevii de clasa a VIII-a, tot tu decizi, dar pune-te în locul lor sau în locul părinților lor care până în acest moment nu știu cum să procedeze pentru a le fi mai bine copiilor lor.

Roxana Jibotean